Lecții financiare: ce am învățat despre bani după căsătorie

Dacă găseşti un produs de la o marcă mai puţin cunoscută şi care face aceleaşi lucruri ca produsul tău preferat, atunci cumpără-l pe acela. Imediat după comunism, a reuşit să-şi facă şi propria afacere. Lecții financiare: ce am învățat despre bani după căsătorie. În timp, mai mulţi paşi mici vor ajunge cu siguranţă să reprezinte un pas foarte mare.Aşteaptă momentul potrivit! Idei au fost şi vor fi mereu.Nu te gândi că dacă azi ai o idee, acea idee îţi va schimba viaţa. Nu de grăbi în a o implementa. Cum să obţii succesul în viaţă. De data aceasta vorbesc despre tatăl meu.O să scriu mai multe despre el în viitoare mele articole, însă ce îţi pot spune este că seamănă foarte mult cu tatăl lui Robert Kiyosaki din povestea lui. La noi nu există doar fericire. Nu are haine scumpe şi nu l-a interesant niciodată ce telefon are, dar pot spune că nici că-i trebuia ceva mai performant.Telefoanele sau hainele sunt la fel. Poate “nu vreau” sau “nu am chef”, dar “nu se poate” nu există.Cred că datorită lui fac ceea ce fac acum şi trag tare în fiecare zi. Nu mai sta pe gânduri.Tata merge pe acest principiu şi până acum nu a avut nimic de pierdut. Cu cât munceşti mai mult cu atât vei primi mai multe!Poate de aici s-a tras faptul că m-a lăsat pe mine să mă dau cu capul de toate greutăţile. Fiecare are o listă de cumpărături mai aparte, însă este bine să nu faci exces de acea listă şi să cumperi doar că este un brand “fain”.Până la urmă trebuie să te gândeşti la utilitate. Lista aceasta poate continua la zeci de lucruri. Nu te mai plânge când dai de greutăţi.La toţi ne este greu, la toţi ne vine să ne oprim, însă nu mulţi înfruntă aceste greutăţi cu fruntea sus.

Afacerea cu struți în România. Ce nu a mers? -

.

Dizolvarea si radierea unei firme | Think | Plan | Start-up!

. Nu se culcă până nu îşi îndeplineşte toate sarcinile ca afacerist şi ca părinte.Vorba “Nu se poate” nu există pentru el. Lecții financiare: ce am învățat despre bani după căsătorie. Gândeşte-te mult asupra ei, analizează din toate punctele de vedere şi vezi la sfârşit dacă investiţia este bună sau nu.Gândeşte-te mereu ce sacrificii trebuie să faci pentru a opţine ceea ce îţi doreşti şi după gândeşte-te ce beneficii îţi va aduce. Contează omul care le cumpără şi le poartă.Regula de bază este următoarea: “Economiseşte mereu, investeşte acum şi bucură-te mai târziu de banii tăi.” Târziu nu este egal cu bătrăneţea. Tata a fost primul care a citit articolul. Urmează-ţi planul indiferent de greutăţi!Urmează-ţi visele chiar de astăzi.

Indiferent de cât de mult ţi-ai dori, nu se poate asta. De aceea trebuie să-ţi cunoşti bine ţelurile şi să ştii pentru ce faci ceea ce faci.Întodeauna tatăl meu are un plan zilnic de activităţi. Voi mai avea multe de învăţat de la el şi cu siguranţă voi continua să mai scriu din învăţăturile trase din convorbirile noastre. Când am o problemă de orice fel, el mereu îmi sare în ajutor şi să mă sfătuieşte ce să fac. Datorită diferenţei de vârstă, poate nu ne înţelegeam de fiecare dată, însă regulile de bază au rămas la fel. Afla Cum!Spun încă de la începutul acestui articol că sunt mândru de realizările tatălui meu şi sunt mândru că sunt fiul lui şi că am învăţat aşa de multe de la el.Nu suntem familia perfectă. Nu vreau să-mi zică că renunţ la un plan şi că nu pot să-l duc până la capăt. Ambiţioşi şi mereu cu gândul de a face mai mult.Este un om de afaceri, investitor în diverse tipuri de imobiliare, un comerciant excepţional şi un om bun de la care ai de învăţat în fiecare zi câte ceva.De învăţat de la el am avut de când m-am născut. Lucrează la el, începe cu paşi mici la început. . Cumpără doar ce ai nevoie, nu ceea ce îţi place!O sintagmă pe care ai auzit-o de foarte multe ori la mine dacă eşti un cititor mai vechi. Poate de aici se trage pasiunea mea asupra finanţelor personale, a afacerilor şi în special, a ambiţiei mele de a schimba ceva în jurul meu.Este omul care fără posibilităţi prea mari a ajuns un om din categoria milionarilor cumpătaţi. O sintagmă pe care am auzit-o pentru prima oară la tatăl meu şi care mi-a rămas mereu în minte.Sunt şi momente în care vrei să-ţi satisfaci anumite plăceri, dar eu nu vorbesc despre acelea. Tot timpul îmi voi analiza ideile şi mi le voi pune în practică.Astă mă va face cel mai fericit. Satisfacţia de la sfârşitul tunelului este ceea ce căutăm fiecare, indiferent de domeniul pe care-l avem.Am învăţat şi învăţ foarte multe de la tatăl meu. Sunt şi întâmplări foarte frumoase, dar şi întâmplări mai puţin płăcute. A fost foarte încântat când a citit articolul, mi-a atras atenţia la câteva greşeluţe şi după mi-a spus că mai pot scrie despre ceea ce mă învaţă. Ne mai certăm, ne mai împăcăm, dar per general pot spune că este familia ideală.

Lectii financiare pentru copii by Editura Viață și Sănătate - issuu

. Tot timpul vor fi greutăţi în viaţă. Necesită o perioadă îndelungată în care trebuie să lucrezi la nivel de mentalitate şi comportament.Trupul şi sufletul tău trebuie să fie de acord că tu vrei să fii bogat. Dacă ţi-a plăcut, ajută-mă să-l promovez mai departe cu un share:.

Lectii financiare pentru copii - Florin Bica -

. Sunt convins că aş scrie foarte mult şi cu multă plăcere la un astfel de proiect.Pe final vreau să spun că sunt mândru că am un asemenea tată

Comentarios